Există o atracţie bizară faţă de filmele lui Adam Sandler, un clenci care te prinde şi gaguri teribil de amuzante. Cu toate astea intri la un film cu Adam Sandler ştiind că este o sabie cu două tăişuri: o porţie sănătoasă de râs precum majoritatea comediilor sale ( 50 First Dates, Waterboy, The Longest Yard) sau doar un popcorn movie, care pocneşte de petarde, care mai de care, cum a fost You Don’t Mess With The Zohan, parodie prea exagerată în aluzii sexuale şi etnice şi tot felul de alte brizbizuri exacerbate, gafă care nu se producea decât în filmele în care rol principal era Rob Schneider, unul dintre actorii preferaţi şi cu care a continuat de-a lungul carierei sale Adam Sandler, filme de tot râsul precum Deuce Bigalow, care îţi provoca greaţa la fel ca acest ultim Zohan. Altfel, eu sunt un fan declarat Adam Sandler şi am simţit nevoia să îl taxez pentru dezamăgirea suferită. Adam Sandler a dovedit pentru snobii cinefili că poate face şi roluri “deştepte” în Punch-Drunk Love, comedie aproape cehoviană - în sensul că avem un protagonist groopy, prostuţ- apreciată de critici pentru care Paul Thomas Anderson a fost ales “Cel mai bun regizor” la Festivalul de Film de la Cannes în 2002. A convins cât de cât şi în semidrama presărată cu comedie Click şi unele faze uşor exagerate că doar e Adam Sandler, bine venit în lumea nebună, şi în Reign Over Me, drama despre omul care nu şi-a m-ai revenit după ce şi-a pierdut familia în atentatul de la 11 septembrie, mai ales, că e un film care începe cu melodia de intro Simple Man, care se potriveşte ca o mănuşă.
Dar să revenim la comediile de familie, în care Adam Sandler ne face dor să fim din nou copii măcar pe durata unui film ca în Billy Madison când trebuie să reia şcoala de la începutul începutului sau Big Dady, în care joacă rolul celui mai bun tată din lume. Ei bine, în Bedtime Stories el suplineşte din nou rolul tatălui. Skeeter Bronson ( Adam Sandler) trebuie să aibă grijă o săptămână de nepoata şi nepotul său şi le inventează poveşti de adormit inspirate de viaţa lui nu prea roz de altfel. Dar copiii vor ca povestea să se termine altfel, deşi unchiul îi învaţă că în viaţă nu sunt finaluri fericite. Aceştia contribuie la poveste cu tot felul de brizbizuri: o ploaie cu bomboane, un pitic nervos care loveşte eroul chiar în momentul în care primeşte drept recompensă un sărut de la cea pe care o salvase şi totul se schimbă în mintea lui Skeeter când observă că toate amănuntele devin realitate a doua zi.
Cu o distribuţie în care alături de Adam Sandler mai sunt profesoara/ sirena Keri Russell, apoi Guy Pearce şi Lucy Lawless, ei fiind trolii acestei poveşti, Russel Brand ( care face un rol foarte bun în pielea unui chelner, care suferă de tulburări ale somnului foarte comice în film) sau poate iubesc accentul, nu ştiu), Richard Griffiths ( magnatul mizantrop), Teresa Palmer ( fiica fierbinte, un fel de iepuraş Playboy în această poveste), Courteney Cox ( mama copiilor), Jonathan Pryce ( tatăl lui Skeeter) şi un hamster alintat Bugsy datorită ochilor imenşi, care ar putea ocupa un loc confortabil într-un top excentric alături de ochii motanului din Shrek şi desigur, nu în ultimul rând, să nu îl uităm pe Rob Schneider, care spune replica intertextuală „You can do it”, care apare în multe alte filme care poartă amprenta lui Sandler ( Waterboy e unul dintre ele), regizorul Adam Shankman a combinat exploziv ingredientele unei comedii fantastice: realitatea cu poveştile lui Skitter despre Evul Mediu şi cavaleri, cowboy şi indieni, antichitate şi eroii greciei, galaxii şi creaturi extraterestre reuşind, nu un Jumanji într-adevăr, ci o oglindă, care te arată mai comic decât în realitate, deci un film mai amuzant. La fel se întâmpla cu 50 First Dates, tot o oglindă de acest fel faţă de toate filmele care aveau drept temă pierderea memoriei. Bedtime Stories este un film de familie, care poate concura oricând cu filmele de gen Cronicile din Narnia, Busola de aur, sau - aici mult mai greu ce-i drept- cu animaţiile deştepte apărute în ultimul timp ( Wall-E, The Tale of Despereaux, Surfs-Up).
Dar să revenim la comediile de familie, în care Adam Sandler ne face dor să fim din nou copii măcar pe durata unui film ca în Billy Madison când trebuie să reia şcoala de la începutul începutului sau Big Dady, în care joacă rolul celui mai bun tată din lume. Ei bine, în Bedtime Stories el suplineşte din nou rolul tatălui. Skeeter Bronson ( Adam Sandler) trebuie să aibă grijă o săptămână de nepoata şi nepotul său şi le inventează poveşti de adormit inspirate de viaţa lui nu prea roz de altfel. Dar copiii vor ca povestea să se termine altfel, deşi unchiul îi învaţă că în viaţă nu sunt finaluri fericite. Aceştia contribuie la poveste cu tot felul de brizbizuri: o ploaie cu bomboane, un pitic nervos care loveşte eroul chiar în momentul în care primeşte drept recompensă un sărut de la cea pe care o salvase şi totul se schimbă în mintea lui Skeeter când observă că toate amănuntele devin realitate a doua zi.
Cu o distribuţie în care alături de Adam Sandler mai sunt profesoara/ sirena Keri Russell, apoi Guy Pearce şi Lucy Lawless, ei fiind trolii acestei poveşti, Russel Brand ( care face un rol foarte bun în pielea unui chelner, care suferă de tulburări ale somnului foarte comice în film) sau poate iubesc accentul, nu ştiu), Richard Griffiths ( magnatul mizantrop), Teresa Palmer ( fiica fierbinte, un fel de iepuraş Playboy în această poveste), Courteney Cox ( mama copiilor), Jonathan Pryce ( tatăl lui Skeeter) şi un hamster alintat Bugsy datorită ochilor imenşi, care ar putea ocupa un loc confortabil într-un top excentric alături de ochii motanului din Shrek şi desigur, nu în ultimul rând, să nu îl uităm pe Rob Schneider, care spune replica intertextuală „You can do it”, care apare în multe alte filme care poartă amprenta lui Sandler ( Waterboy e unul dintre ele), regizorul Adam Shankman a combinat exploziv ingredientele unei comedii fantastice: realitatea cu poveştile lui Skitter despre Evul Mediu şi cavaleri, cowboy şi indieni, antichitate şi eroii greciei, galaxii şi creaturi extraterestre reuşind, nu un Jumanji într-adevăr, ci o oglindă, care te arată mai comic decât în realitate, deci un film mai amuzant. La fel se întâmpla cu 50 First Dates, tot o oglindă de acest fel faţă de toate filmele care aveau drept temă pierderea memoriei. Bedtime Stories este un film de familie, care poate concura oricând cu filmele de gen Cronicile din Narnia, Busola de aur, sau - aici mult mai greu ce-i drept- cu animaţiile deştepte apărute în ultimul timp ( Wall-E, The Tale of Despereaux, Surfs-Up).
BEDTIME STORIES(2008)
1 spicuieli:
Prost film adi....bun articol totusi
Trimiteţi un comentariu